sâmbătă, 27 septembrie 2008

nina berberova- astaşev la paris


O carte subţire, dar cu conţinut. E scrisă simplu şi mi-a părut mai mult un fel de fabulă fără morală. Rusului ăsta nu i se întâmplă nimic până la finalul cărţii, îşi continuă viaţa fără nicio greaţă chiar şi după ce află că iubita lui de o seară (dar cu care avea oareşce gânduri de însurătoare) se sinucide băgându-şi furtunul de gaz în gură (ce vrei, Parisul anilor '20). Pentru el moartea era chiar o sursă de venit (nu, nu era gropar, era agent de asigurări). Un agent de asigurări cu destul succes de altfel, genul de om pentru care clipa contează, pentru care citirea unei cărţi e precum încălcarea unui tabu (nu citise toată viaţa altceva decât manualele de şcoală- pe care le ştia de altfel pe de rost şi ziarele). Avea o legătură destul de strânsă cu fosta soţie a lui taică-su, dar şi cu mama lui naturală. Cred că autoarea a fost prea timidă ca să descrie o scenă de sex între Astaşev şi Xenia, maică-sa vitregă (sau poate trebuia să citesc eu printre rânduri?). În orice caz, tipul, aşa cum spune şi el e un mutant, un om fără suflet, un rus care şi-a uitat originile şi care s-a adaptat foarte rapid la societatea de consum vestică, un arhetip al tuturor brokerilor, bancherilor şi corporatiştilor de astăzi.

be fast or be last


Mâine va fi o cursă mai lungă, de 10 km. Ultima dată am făcut 10 km în 50', dar atunci era o cursă pe cont propriu prin complexul Lia Manoliu. Acum se schimbă datele problemei, voi fi înconjurat de oameni ca şi mine, care-şi doresc victoria, deci ar trebui să scot un timp mai bun. A ieşi victorios nu înseamnă neapărat a ieşi pe primul loc (deşi acesta ar trebui să fie scopul oricărui atlet). Pentru a-i învinge pe ceilalţi trebuie mai întâi să te învingi pe tine, şi acest lucru nu e chiar la îndemâna oricui. Acum două zile vorbeam cu cineva despre puterea psihică pe care o are un om obişnuit şi am ajuns la concluzia că poţi să ai o superîncredere în tine, dacă nu te ajută şi muşchii puţin, n-ai nicio şansă să câştigi vreo competiţie sportivă.

În imagine e traseul întrecerii de mâine, Semimaratonul Powerade, organizat de Sport Image Group şi care cuprinde 3 curse- una de 20km, alta de 10 km şi un cros popular de 3km. Vă puteţi înscrie la start(Pţa Charles de Gaulles), mâine între orele 8.00-9.30. Nu se percep taxe de participare. Startul va fi la ora 10.30. Sunt şi ceva premii în joc pentru cei care termină pe podium iar pentru restul, o tombolă la finalul cursei.

vineri, 26 septembrie 2008

cum înţelege cosmote să facă o campanie de responsabilitate socială

Azi am trecut pe la filiala de Cruce Roşie de care aparţin. Am fost plăcut surprins să observ vreo 10 pachete cu telefon de la Cosmote care stăteau într-un colţ. Am întrebat care-i faza cu ele şi mi s-a explicat că sunt o donaţie din partea companiei Cosmote pentru Crucea Roşie Română, fiecare filială primind aprx. 10 telefoane, pentru angajaţi şi voluntari. Acum, făcând abstracţie de faptul că fiecare filială are în jur de 100 de voluntari, în anul de graţie 2008 aproape orice muritor de rând are 1-2-3 moleculare. Aşa că ăştia de la Cosmote au rămas cu nişte telefoane naşpa pe stoc şi s-au gândit ei să facă o faptă bună. Faptele astea trebuiau făcute de acum 8 ani, când mobilul era rara avis. Dacă tot au chef şi bani de proiecte de responsabilitate socială, să facă o listă cu voluntarii Crucii Roşii şi să le încarce cartela cu 3e lună să zicem sau să le scadă aceeaşi sumă din factură. Nu vreau să caut calul de dar la dinţi acum, dar parcă nu trebuie să avem încredere în greci când ne dau cadouri, nu?

miercuri, 24 septembrie 2008

dihotomia lucrurilor

Întorcându-mă de la supermarket, mai multe gânduri mi-au dat de lucru. Nici nu mai ştiu cauza acestui şuvoi de gânduri, dar am început să mă întreb care numar e mai important- 1 sau 2? La început, am zis că numărul 1 ar fi mai important, dar apoi mi-am dat seama că poate mă înşel. De exemplu, locul întâi (în orice domeniu) nu poate exista dacă nu urmează după el locul doi- câştigătorul îi datorează enorm învinsului. De asemenea, ce ar fi profesorul fără elev? Sau invers? Ar mai exista aceste noţiuni? Te-ai putea îndrăgosti de tine însuţi? (da, Narcis e excepţia care confirmă regula). Vânătorul ce-ar face dacă n-ar fi ideea de vânat? Omul ar putea ajunge la o cunoaştere realistă a lucururilor numai printr-un monolog continuu? Există mamă fară fii? De ce avem doi ochi, două sfârcuri, de ce avem de ales între a face bine şi a face rău? Sigur, există eroii, autodidacţii, pustnicii care ne dau impresia că au reuşit prin propriile forţe. Este doar o părere, o minciună, nimeni nu reuşeşte prin el însuşi, oricât s-ar chinui! Chiar dacă nu este ţipenie de om lângă tine, cineva de acolo de sus te îndrumă.

duminică, 21 septembrie 2008

aşa cum vrei să trăieşti

Nu ştiu ce să spun despre poza asta. Într-un fel îmi place, mă poartă în timp, în perioada interbelică. Pe de altă parte însă, îmi lasă un gust amar pentru că văd aşa ceva în Bucureşti. Primăria chiar nu are un proiect pentru refacerea faţadelor? Sunt proprietari care nu-şi permit acest lucru, trebuie ajutaţi cumva. Nu zic să li se dea de pomană, dar trebuie găsită o soluţie. Singurii câştigători din toată ecuaţia asta a cercului vicios sunt cei care au pus panoul. Bani nemunciţi! O să le trimit un mail ăstora de la Ikea să văd care-i poziţia lor.

să nu uităm unde trăim

maşină incendiată
maşină incendiată,
originally uploaded by d_3fect.
Pentru că tot au fost Zilele Bucureştilor, pentru că toată lumea iubeşte acest oraş la maxim, mai ales atunci când mănancă şi bea pe banii altuia (tot pe banii voştri vă distraţi, dar nu vă daţi seama). Acum câţiva ani mă jucam Pharaoh şi Cesar lll (sunt jocuri de strategie pentru cine nu le cunoaşte). Când îţi ridicai cât de cât un oraş frumos, se trezeau câte unii să facă revolte sau să emigreze că era viaţa prea grea (de exemplu nu le conveneau salariile prea mici, impozitele prea mari, rata crescută a criminalităţii etc.). Atunci erai sfătuit să organizezi nişte serbări populare, cu cât mai mari cu atât mai bine şi lumea uita ca prin minune de toate necazurile! Prea multe asemănări cu trista realitate...

despre crosul petrom şi nu numai

Am fost, am alergat, n-am câştigat nimic (nimic material adică). M-am întâlnit şi cu 2 participanţi de la marathonul DHL de anul trecut. Am discutat cu Hiroko Ogwa, o japoneză care trăieşte în România. De mult timp vroiam să intru în vorbă cu ea, acum am reuşit şi am rămas surprins de faptul că ştie să vorbească româna. Revenind la cros, au fost 1503 participanţi (deci Petrom va amenaja 1503 m de pistă de biciclete, precum a promis). S-a vorbit mult despre folosirea mai intensă a bicicletelor şi lumea a fost încurajată să folosească mai puţin maşina personală. Bine, asta sună a ipocrizie din partea unei companii ca Petrom, dar ei oricum nu pierd bani chiar dacă ar renunţa 50% din şoferii bucureşteni la maşinile personale (cel puţin pentru drumurile în oraş). Ah, încă o chestie care nu mi-a placut a fost faptul că la un moment dat au apărut nişte fluturaşi cu sigla PD-L. Asta mi se pare de-a dreptul aiurea, mai ales la o manifestare de genul asta.

După cros, am făcut şi o tură de Herăstrau şi am avut ocazia să observ ce sporturi se mai practică în urbea noastră. Pe primul loc s-a situat pescuitul, apoi, la mică distanţa, joggingul. Dintre sporturile anglo-saxone, yachtingul s-a aflat la egalitate cu golful. Bine, nu ştiu dacă pot numi yachting ceea ce faceau doi puşti care se aflau nişte barcuţe cu pânze în mijlocul lacului Herăstrau, dar să le dăm o şansă, toate lucrurile mari încep de unde se împleteşte ironia cu ochelarii de cal ai oamenilor.

M-am reîntors apoi în Piaţa Charles de Gaulle să asist la decernarea premiilor (cât timp am alergat prin Herăstrău, pe scenă a cântat Andra, aşa că nu am pierdut nimic). Una din câştigătoarele locului 3 de la categoria juniori 10-14 ani a fost întrebată de ce nu a luat locul 1, a spus că mai trebuie să muncească. Asemenea răspunsuri nu primeşti decât de la un sportiv, care nu dă vina pe nimeni pentru un eşec decât pe el însuşi. Ca de obicei, pe podium au urcat numai sportivi profesionişti, cel puţin două dintre câştigatoare erau campioane mondiale pe diferite distanţe (nu le-am reţinut numele, vor apărea pe site-ul petrom în câteva zile).

Ah, am uitat să spun pe ce loc am terminat: 104 din 1503.

vineri, 19 septembrie 2008

duminică alerg la crosul petrom

Duminică, pe 21.09, la ora 11 se dă startul Crosului Petrom, de pe Bdul Aviatorilor. Petrom va amenaja un metru de pistă de biciclete pentru fiecare participant la cros.

duminică, 14 septembrie 2008

despre wikipedia românească

Românul a descoperit wikipedia. Şi pentru că simte nevoia de a-şi marca teritoriul, wikipedistul nostru s-a gândit să ne împărtăşească şi nouă viziunea lui macabră asupra acordării primului ajutor. La prima vedere pare funny, dar mi-ar plăcea să-l văd pe autorul acestei "glume" rănit, în plină stradă, si singurul care e dispus să-l ajute să fie un puşti care ştie despre primul ajutor numai ce a citit pe wikipedia.ro!

Primul ajutor în caz de hemoragii externe:

* aplică o compresă jegoasa şi apasă constant asupra punctului de unde curge sângele,daca tot curge dam cu ciocanu;daca curge sangele in pahar mai bine il bem.


Dacă vreţi totuşi să învăţaţi cum se acordă corect primul ajutor, puteţi să vă înscrieţi la un curs organizat de Crucea Roşie.

joi, 11 septembrie 2008

citius

M-am întors din parc. Nu ştiu de ce, dar atunci când alerg nu mai sunt eu. De fapt sunt eu la puterea a doua. Şi nu mă intereseză de ce care scuipă seminţe pe jos, nici de cei care fumează câte o ţigară pentru fiecare tură de parc pe care o fac eu. Nu mă interesează de ei pentru că îi consider cantitate neglijabilă. Sunt oameni care s-au născut din greşeală şi trăiesc datorită unor legi ale fizicii pe care nu le înţeleg. Revenind la cursa mea, am alergat 6 ture de parc astăzi (am facut cca 35 min, e ca şi cum aş fi alergat pe plaja de la Mamaia de la un capăt la altul). Secretul? Supradoza de Rammstein, vitamine, unt de arahide şi omlete hiperproteice, totul presărat din belşug cu praf de voinţă!

P.S. totuşi, nu exageraţi cu untul de arahide, e cam greţos şi când i se pune stomacului pata, îl scoate pe unde a intrat!

miercuri, 10 septembrie 2008

duminică, 7 septembrie 2008

despre bătăuşu' de câmpi al lorenei lupu

"Vrei să-mi afli părerea despre cartea ta, sau vrei sa rămânem prieteni?"

Nu mai ştiu cine a zis acest lucru, nici nu prea contează acum. Ce contează e că Lorena a scos o altă carte şi bineînţeles că a vrut sa iasă în faţă. Noi, românii, ne grăbim nefiresc atunci când e vorba de pâine şi de cărţi. Lăsaţi fraţilor pâinea o zi măcar, nu o mâncaţi pe drum sau imediat ce aţi ajuns acasă... s-ar putea să vă doară stomacul. Aţi auzit probabil cum fac nemţii, nu se ating de pâinea caldă, lasă cel puţin o zi să treacă peste ea şi apoi o mănâncă. Şi cu cărţile e la fel, ne grăbim să le cumpărăm şi să le devorăm imediat ce au intrat pe rafturile vreunei librării. Acesta e şi motivul pentru care am întârziat cu acest comentariu, pe care Lorena mi l-a cerut de mult timp (cartea a fost lansată pe 24.11.2007), însă nu am vrut să scriu ceva imediat, pentru că nu aveam mintea destul de limpede atunci.

Cartea asta nu m-a îmbogăţit cu nimic...am ramas surprins că am putut s-o citesc până la capat. La un moment dat vroiam s-o arunc la metrou (într-un coş de gunoi, nu pe jos, bineînţeles). Asta se întampla la psalmaneua cu ţigara de după...Totuşi, trebuie să recunosc că nu am nimic împotriva tehnicii narative, care se potriveşte cu subiectul tratat, însă mersul lucrurilor e absurd. Se vede clar că scriitoarea manipulează personajele şi le pune să facă lucruri care nu le stau în fire, de exemplu îl pune pe Ciocălău(ăsta e personagiu principal, un şmecher de Ferentexas) să-i facă un anilingus unui student la drept. În mintea oamenilor de rând, obişnuiţi, care au mai păstrat acel bun simţ specific românilor, acest lucru este dincolo de o anumită limită, de care sunt conştienţi, dar pur şi simplu nu vor să treacă peste ea. Ceea ce e foarte bine, imaginaţia prea bogată e sursa multor tâmpenii. Lorena a avut curajul să treacă peste anumite limite, poate acum lumea se va înghesui s-o felicite, dar în timp se vor decanta lucrurile care merită să fie promovate de celelalte.

miercuri, 3 septembrie 2008

un strop de hedonism

[...] când ţi-ai umplut cu ochiu o farfurie cu varză şi cârnaţi, o felie de brânză de Gruyere ţinută la răcoare sub şervete, când ai turnat pe deasupra un litru de turburel care n'a trecut prin Bercy, nebotezat şi fără acsiz, e bine să-ţi tragi jâlţul la gura sobei, să-ţi aprinzi luleaua, să-ţi bei cafeaua cu puţin rom cu zahăr ars şi să-i tragi apoi un somnuleţ, unul lângă altul, în timp ce poleiul bate în geamuri. O! numai o aţipire, atât cît e nevoie pentru mistuire.


Alfonse Daudet, Sapho

încă o provocare: marathonul bucureştilor

Ieri am aflat de Marathonul României care va avea loc pe 12 octombrie. Asta înseamnă că am la dispoziţie aprox. 1 lună pentru pregătiri. Pot sa spun că am început deja pregătirea, la terasa Intermacedonia. Acum pe bune, anul trecut am terminat marathonul DHL in aprox. 4h37' (recordul mondial e de aprox. 2h06' , deci sunt varză). Anul asta am în plan sa termin cursa în mai puţin de 4h. Mi-am luat un iPod shuffle care o să ma susţină pe tot parcursul cursei (sper să-l ţină bateriile, pe mine sigur mă vor ţine). Ah, aţi putea să mă ajutaţi cu o chestie- nu, nu vă cer să alergaţi cu mine, ştiu că majoritatea sunteţi fumători sau dependenţi de scările rulante de la metrou ;). Ce vă cer este să vă gândiţi la un playlist pentru antrenamente si pentru cursa propriu-zisă (te plictiseşti când mergi şi 2 staţii cu metroul, dar când alergi 42,195 km?). Ca să vedeţi ce gen de melodii am în minte, vă dau 2 exemple: david guetta- the world is mine şi prodigy- diesel power.

Νενικήκαμεν! Asta voi spune când trec linia de sosire.

View My Stats