distras (fragment)

Se pornise un vânt uscat, de vară, care ridica poalele-n cap muierilor de pe câmp. Pălării, sticle de plastic şi ziare zburau in toate părţile, adunându-se din când în când într-un loc să joace o horă care părea a fi mai înaltă decât turnul de apă.

- Hai nepoate, înhamă măgarii, nu vezi ce vijelie a început! auzi deodată Ciprian.

- Acuma, tataie, acuma! răspunse el cu intârziere. Mai am o postaţă de săpat!

- Las-o dracu', vrei să rămânem pe aci când o începe sa toarne cu găleata? Hai mai repede şi vezi să nu uiţi ceva pe acolo!

Îşi lua sapa pe umăr, aşa cum văzuse la oamenii mai mari, cu obrajii arşi de soare şi cu parul vâlvoi, care se indreptau spre căruţele lor.

- Te mişti ca ochiu' mortului! Hai, ia-l pe Teroristu' şi pune-l la căruţă. Bunică-su mai bombăni ceva, da' Ciprian nu mai auzi din cauza vântului care se înteţea cu fiece clipă.

Îl lua pe Teroristu' de căpăstru, da' măgaru' era prea speriat ca să se lase uşor şi-i scăpă din mâini. Nea Vasile era prea ocupat cu sticla de ţuică şi nu observa imediat fuga măgarului. Teroristu' tăia acum câmpul spre heleşteu, galopând ca un apucat, pesemne simţise ca acolo se afla vreo măgăreaţă. Ăsta a fost şi norocul băiatului, după câteva sute de metri şi-a găsit uimit măgarul langă iapa lu' Minică.

- Băăă, Vasileee, vino bă si ia-ţi măgaru'! striga Minică cât îl ţineau bojogii.

Ciprian alergase tot timpul dupa Teroristu', asa că ajunsese destul de repede la locul acţiunii. Măgarul încălecase iapa si răgea ca un apucat. Baiatu' rămase o clipă ţintuit locului şi nu ştia ce să facă. Năduşise puţin din cauza cursei nebuneşti. Era zgâriat pe faţă si pe mâini de la frunzele de porumb, îşi pierduse şi un galoş pe drum aşa ca-l aruncă şi pe celălalt cât colo. Până atunci nu ştia că un măgar se poate împerechea şi cu o iapă (doar erau animale diferite, ce naiba!). Şi cu toate că ştia că e un lucru rău să-şi simtă şi să-şi atingă cocoşelu', nu putea să se opună dorinţei cărnii, astfel ca penisul său creştea în ritmul în care armăsarul pompa din ce in ce mai puternic in curul iepei. Parcă avea o inimă acolo, aşa-l simţea. Se gândea că dacă-l ţine apasat câteva clipe, poate s-ar fi potolit niţel, dar ce sa vezi, puţulica lui se întarea tot mai vârtos. Nu era chip sa se lupte cu aşa un vrajmaş, nu putea sa lupte cu el însuşi. "Deci aşa tre' să fie o pulă", se gândea in sinea lui. În acel moment simţi un ghiont în coaste...

- Hai bă puţoiule, ce durează atâta? zise nea Vasile trăgând setos din mahoarcă. Iar apoi, ridicându-şi ochii mici spre Teroristu' : Ptiu, drace, ce 'zda mă-sii face ăsta aici? L-ai scapat, ah? Păi ăsta când simte miros de chizdă in aer, nu-l opreşte nici Hercul.

Bunică-su se duse spre Minică, schimbă două vorbe cu el şi amândoi reuşiră imposibilul: l-au despărţit pe măgar de iubirea lui de moment. Era tot năduşit şi se vedeau pe el muşchii umflaţi acoperiţi acum cu o spumă albă. Îşi terminase treaba, că altfel nu era chip să-l ia de acolo.

- Fir-ai al boalii, las' că te castez io pă tine, futu-te-n cur pă mă-ta!