despre derapaj

L-am ascultat pe Ion Manolescu în seara asta, la British Council. A citit câteva fragmente din ultima lui carte, "Derapaj" (2006). Redau mai jos un astfel de fragment:
"Bucureştiul părea slab şi arogant, timpul trecuse peste el cu bâte şi pietre, săbii şi flinte, dar mai ales camioane şi buldozere, pătându-l de jeg şi de ruşine. Locuitorii lui erau vicleni şi resemnaţi, cetăţeni ascultători, veşnic căzuţi în dizgraţie, revoltaţi doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearşaf."

Bineînţeles că nu poţi discuta pe marginea unei carţi dacă n-ai citit-o în prealabil. Cred că majoritatea celor veniţi erau în postura aceasta, ceea ce nu i-a împiedicat să pună întrebări şi să provoace chiar mici polemici cu autorul. La un moment dat discuţia derapase spre clădirile vechi ale Bucureştilor şi cum sunt ele ameninţate de arhitectura post-modernistă. Pe mine m-au interesat mai mult aspectele tehnice ale scrierii unei cărţi, chinurile facerii. Ion Manolescu a mărturisit că scrierea acestei cărţi i-a afectat viaţa socială (cartea are aprox. 650 de pagini din câte am înţeles). S-a comparat chiar la un moment dat cu Nichita Stănescu, spunând că şi el folosea orice bucată de hârtie pentru a-şi nota ideile de moment.