cronica unei piese

N-am mai fost la teatru de prin clasa a VIa, cand am vazut o piesa de Eugen Ionesco, "Cantareata cheala" pare-mi-se. In seara asta am vazut "Crima si pedeapsa" jucata de niste studenti (asa mi s-a parut). Studenti care au jucat foarte bine, au pus pasiune, ziceai ca sunt rusi adevarati. Genu' clasic de rus, cu sufletul cald, cu mintea incetosata de aburii alcoolului, genu' de rus zugravit atat de bine de Dostoievski, Makanin sau Gogol (pe astia i-am mai citit si eu).

A merge la teatru cred ca e obligatoriu in zilele noastre (mereu judec asa, asta e unu' din defectele mele: daca vad sau fac un lucru interesant, consider ca ar trebui incercat de cat mai multi oameni!). De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu ar trebui sa vina la teatru cei care nu-si tin telefoanele pe silent( doar 2 telefoane au sunat in timpul piesei si tinand cont de faptul ca eram cam 100 pe spectatori, asta inseamna ca 2% din spectatorii de teatru nu au bune maniere sau pur si simplu sunt uituci!) . Sa revenim la piesa. Au fost si cateva momente comice, Raskolnikov a fost jucat de un tip care aproape l-ar fi facut mandru pe Dostoievski si Sonia a fost foarte convingatoare, cred ca dca as fi fost singur in sala, as fi lasat o lacrima sa cada.

Morala: mergeti la teatru si luati-va batiste curate la voi, s-ar putea sa aveti nevoie!