Se afișează postările cu eticheta SUA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SUA. Afișați toate postările

luni, 26 ianuarie 2009

şansa mea de a-mi lua un al doilea serviciu

Veşti bune! (pentru unii): în State şi în câteva state din Europa (cele care se scaldă în apele atlantice) a fost redusă săptămâna de lucru la 4 zile, ca o măsură pentru menţinerea angajaţilor până la limpezirea lucrurilor în criza mondială. Sunt curios cum ar fi primită o astfel de măsură la noi. Probabil cei de la Dacia ar fi fericiţi să muncească 4 zile pe săptămână, în loc să stea acasă câte 10 zile pe lună sau mai mult, dar bugetarii ar fi foarte afectaţi, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puţini la salariu (care oricum nu sunt pe merit pentru majoritatea). În orice caz, această schimbare ne oferă, paradoxal, posibilitatea de a munci mai mult: putem să ne luăm un al doilea serviciu (că doar avem rate de plătit, nu?)

Sursa ştirii: zf.ro

joi, 23 octombrie 2008

cum facem faţă crizei financiare

Pentru a supravieţui crizei, trebuie mai întâi să ştim cât producem şi cât cheltuim (într-o lună de zile să zicem). Putem ţine evidenţa online pe mycash.ro de exemplu sau într-un fişier excel, dacă nu avem încredere în internet. Probabil nu ne putem suplimenta veniturile peste noapte, însă cursul valutar,ratele care tot cresc la bancă, proprietarul care ne măreşte chiria sau copiii care urlă că vor te-miri-ce ne ameninţă bruma de salariu. Ce e de făcut? Ne apucăm de furat? E prea târziu, ne-au luat-o alţii înainte şi oricum piaţa e deja saturată de hoţi (e posibil să apară şi hoţi şomeri în curând!). Dacă din nşpe motive nu ne putem lua un al doilea job, nu ne rămâne decât să facem economie drastică, să strângem cureaua.

În primul rând, eliminăm toate cheltuielile inutile- pentru mine cel puţin, cablul tv este o cheltuială complet inutilă pe care voi încerca s-o elimin cât de curând. Mai sunt apoi comisioanele lunare percepute de banci pentru a vă trimite extrasul de cont acasă (un exemplu în acest sens e EFG Retail Services -carduri euroline şi promptactiv- care de la 01.11.08 va introduce un comision de 4.5 lei pentru o hârtie pe care ţi-o trimite acasă). Nu uitaţi să vă plătiţi facturile şi ratele la timp (mai ales acolo unde se percep penalizări nesimţite) nu rezolvăm nimic încercând să ne răzbunăm pe bănci nemaiplătind rata la timp, tot noi vom avea de suferit.
Cheltuielile care nu se pot elimina trebuiesc reduse. Românul clasic vorbeşte mult la telefon, lasă becurile aprinse prin casă, tv-ul pornit şi cumpară mâncare prea multă pe care apoi o aruncă. Negociaţi contractul de abonament cu operatorul de telefonie mobilă (dacă aveţi vechime în reţea veţi primi anumite beneficii, totul e să ştiţi cum să puneţi problema). Deşurubaţi becurile de pe hol pentru a nu fi tentat să le mai aprindeţi şi cumpăraţi becuri economice pentru camerele de zi sau dormitoare (ideal ar fi să aveţi peste tot becuri eco). Nu cred că va fi dat afară cineva de la muncă dacă are chiloţii sifonaţi(da, sunt femei care calcă până şi chiloţii!). Ce ar mai fi de zis? Ah, da, tot despre boala vorbitului la telefon. Oameni buni, s-a inventat mailul, messengerul folosiţi-le cu încredere. Telefonul mobil este doar pentru urgenţe, nu pentru a-ţi dicta memoriile (da, e valabil şi pentru cei care au full option de la cosmote - gândiţi-vă că veţi ramâne fără baterie într-un moment critic!).

Nu cumpăraţi nimic sub imboldul unei dorinţe de moment (pe astfel de pofte ale omului se bazează producătorii de dulciuri, de alcool, de ţigări, de souveniruri etc). Gândiţi-vă de 5 ori înainte, verificaţi în mai multe locaţii (mai ales pentru produsele mai scumpe, n-o să colidăm juma' de oraş doar pentru a găsi un snickers mai ieftin).

Probabil mi-au scăpat multe chestii, dacă voi aveţi alte idei, eu vă ofer găzduire gratis pentru ele :p

joi, 28 august 2008

au apărut noi taxe: taxa "11 septembrie" !

September 11th security fee
You must pay a $2.50 September 11th security fee for each enplanement at a US airport, which is levied by airports in the USA, for flights departing the USA. This fee is included in the Taxes and charges amount.

sursa: www.aerlingus.com

miercuri, 2 aprilie 2008

Che a tinut primul discurs la congres

In aceasta dimineata Che a aterizat in Romania, pentru a participa la Congresul Tarilor Independente. El a sosit la Bucuresti cu Forza Aero Primera, avionul de stat al Cubei. A fost cazat la Hotelul Partizan de langa Gara de Nord. Prima vizita a facut-o la Spitalul Municipal, unde a schimbat cateva vorbe cu un amic mai vechi, Sorin Oprescu. Mai pe seara a iesit putin prin oras, nu au fost incidente pentru ca s-a barbierit inainte, nefiind astfel recunoscut. Totusi, din surse neoficiale am aflat ca de fapt poarta o barba artificiala.

La congres, Che a discutat cu ceilalti tovarasi despre revoltele de zilele acestea din America de Nord, unde elevii nu mai vor sa invete engleza, vor numai limbi de sorginte latina. Cand au cucerit continentul nord-american, Che si ai lui nu au vrut sa introduca cu forta limba spaniola, au pastrat materiile scolare exact asa cum erau. Au avut loc si mici incidente, in apropierea locului de desfasurare al congresului au aparut cateva grupuri de protestari care au agitat steaguri pe care scria "1984" si "Freedom to USA", insa au fost imprastiati rapid de militie. Protestarii vor fi interogati si apoi dusi in centre de reeducare, in Muntii Gurghiului, unde vor invata olaritul si vor mulge oile.

P.S. In acest moment se discuta introducerea scutului antiprostie, pentru ca zona libera California, singurul stat nord-american necucerit de Che, transmite prin statiile sale radio si prin sateliti filme si muzica de calitate indoielnica, fapt care pericliteaza educatia tinerilor spartani din Tarile Independente.

http://www.youtube.com/watch?v=5vQfw--NYuw

duminică, 17 februarie 2008

cine urmeaza? transnistria? sau transilvania?

Precedentul a fost creat. Astazi, Kosovo si-a declarat independenta. Serbia si Rusia n-o sa recunoasca niciodata acest stat fantomatic, spre care SUA si o parte din UE privesc cu ingaduinta. Problemele de drept international ma depasesc, nu o sa ma apuc sa comentez ce inseamna acest lucru pentru viitorul relatiilor politice si economice ale Europei in special si ale lumii in general. Este un stat mic, bineinteles, dar este un stat aflat intr-o fosta/actuala/viitoare zona de conflict. Credeti ca sarbii vor sta cu mainile in san? Sau rusii? Se vor mai ciurui astia pe acolo cativa ani, pentru ca sarbii sunt un popor mandru, un popor care-si iubeste tara.

Intr-un fel, nu-i inteleg pe rusi. Acum declara ca nu sunt de acord cu declararea independentei statului kosovar fata de Serbia, dar maine-poimaine, cand va fi discutata si problema Transnistriei(desi, daca stau sa ma gandesc, cred ca cineva deja stie cum vor evolua lucrurile si in aceasta privinta) vor sari de cur in sus sa fie recunoscut acest statulet, care oricum e controlat din umbra de catre ei.

Daca va intrebati cum va supraviatui micul stat kosovar, uitati-va la Transnistria. Economia subterana va fi in floare(trafic de tigari, droguri, alcool, carne vie, arme si tot tacamu') si vor primi "sponsorizari" de la tarile arabe. Cine va castiga din toata aceasta afacere? Producatorii de arme ca se vor ciurui astia pe acolo(si chiar daca n-o sa se bata kosovarii cu sarbii, tot se vor cumpara arme pentru asigurarea pacii de catre KFOR). Ah, si cei care tiparesc harti se vor umple de bani. Va dati seama ca toate hartile sunt depasite daca noul stat e recunoscut oficial?

joi, 26 iulie 2007

Vin americanii in Transnistria?


mai nou, cica americanii au in plan venirea in Transnistria. in pm, daca era vorba de alta parte a lumii, m-as fi suparat, da' daca venirea lor ar fi favorabila romaniei( daca stai sa te gandesti, avem interese opuse Rusiei in zona- sau cel putin asa-mi place sa cred, ca avem un plan pentru Transnistria), nu cred ca s-ar supara cineva( ma refer la romani, bineinteles). asta zice ca nu e nevoie de americani acolo, ca e deja o forta multinationala de mentinere a pacii, formata din cine credeti? din rusi, ucraineni, moldoveni si transnistreni. mie forta asta imi pare cel mult binationala, da' daca te gandesti si la politica externa a Rep. Moldova, se pare ca rusii detin controlu' total acolo. Asa ca nu pot fi decat de acord cu venirea americanilor, ca noi nu avem destul sange sa mergem peste ei cu tancurile!

Si in legatura cu sursa folosita, propaganda comunista s-a adaptat din mers la capitalism, asa ca nenorocitii si-au scos ziar "independent"(auzi la ei, se tin de glume) pe internet in care-si prezinta "tarisoara" lor care ar fi un ciub de contrabandisti si de mafiotzi...oops, pardon, mi-a scapat( asta ziceam io). ei de fapt vor sa fie perceputzi ca o tara de sine statatoare, care incerca sa-si castige un loc in europa de azi( a se citi in Rusia de azi)...neaga orice legatura cu Romania si vor sa nu mai mai fie perceputi ca facand parte din Rep. Moldova, desi nu sunt recunoscuti oficial de nicio tara. Numele "oficial" al Transnistriei este Pridnestovskaia Moldavskaia Respublica. Deci e clar pentru toata lumea ca statu' asta artificial creat e varfu' de lance al Rusiei. Si n-o sa ezite sa ne impunga asa putin pe unde ne doare mai tare

View My Stats