despre natura umană (gânduri nocturne)

Nu, nu este vorba despre romanul lui Malraux, pe care mă chinui să-l termin de vreo 3 luni. Să ne gândim la urmatoarea situaţie: un om care e oripilat atunci când aude pe stradă ceva de genul "mânca-mi-ai pula" cand ajunge acasă deschide nerabdător ultima carte a lui Henry Miller, unde găseşte un limbaj la fel de explicit, iar peste tot descrieri exemplificatoare? Care e logica? Oare să conteze faptul că expresia folosită de cel care a înjurat pe stradă (care poate e ţigan sau în orice caz nu pare a fi pe la vreo şcoală înaltă) a fost percepută ca pe o încălcare a normelor sociale (sau pur şi simplu anumite cuvinte au o doză de barbarism care ne zgârie timpanul), pe când expresia găsită intr-0 carte nu ne afectează pentru că o găsim in formă tiparită sau pentru că o percepem sub formă de artificiu literar fără de care povestea n-ar mai avea acelaşi farmec, înţeles sau suculenţă (fiecare are alte aşteptari de la o lectură)? Pentru a afla cum stau lucrurile, trebuie puţin studiat şi modul în care creierul nostru procesează aceste două situaţii. Dacă am putea pătrunde în mintea subiectului la foarte puţin timp (ceva de genul 100 de milisecunde) după ce el a auzit sau a citit expresia vinovată de apariţia post-ului acesta probabil am mai găsi un pattern de activitate din care ne-am putea da seama ce a fost in mintea persoanei respective (am vedea imaginea creată de mintea subiectului, dar ar trebui să ne mişcăm foarte rapid, deoarece cu cât trece mai mult timp, cu atât se pierde imaginea de ansamblu). Dacă aceste lucruri pot fi oarecum demonstrate, mai greu cred că ar fi să calculeze cineva cantitatea exactă de hormoni care este eliberată în fiecare din aceste situaţii. Ar mai fi de adăugat faptul că orice om (de fapt, orice fiinţă dotată cu creier) are anumite tipare innăscute (deci creierele noastre nu sunt tabulae rasae). Aceste tipare ne ajută să supravieţuim ( de aceea ne e foame, sete, frică). Încercaţi să vă imaginaţi un om care nu cunoaşte frica- un om curajos, aţi spune, nu? Iar acum imaginaţi-vă toată omenirea lipsită de frică!

Revenind la situaţia de mai sus, probabil că anumite lucruri învăţate de noi in timpul vieţii au fost înregistrate de noi forţat ca fiind rele (aşa se împarte totul - in bun sau rău) iar creierul le procesează ca fiind o ameninţare pentru supravieţuirea noastră). E posibil să fie şi invers, adică fără să ne spună cineva in mod explicit, noi să ştim cumva incă de când ne-am născut că anumite cuvinte sunt obscene şi nu trebuie folosite, de exemplu), dar sincer mă îndoiesc. Cu alte cuvinte exprimarea acelei persoane de pe stradă o putem considera nepotrivită sau nu, in orice caz ne afectează acest lucru deoarece cuvântul rostit are o mai mare putere şi forţă de penetrare decât cuvântul tipărit. Se poate verifica această teorie într-un simplu experiment: o conversaţie pe messenger vs. o discuţie telefonică. Vă garantez ca nu vor avea acelaşi conţinut şi nici aceeaşi finalitate.