miercuri, 24 septembrie 2008

dihotomia lucrurilor

Întorcându-mă de la supermarket, mai multe gânduri mi-au dat de lucru. Nici nu mai ştiu cauza acestui şuvoi de gânduri, dar am început să mă întreb care numar e mai important- 1 sau 2? La început, am zis că numărul 1 ar fi mai important, dar apoi mi-am dat seama că poate mă înşel. De exemplu, locul întâi (în orice domeniu) nu poate exista dacă nu urmează după el locul doi- câştigătorul îi datorează enorm învinsului. De asemenea, ce ar fi profesorul fără elev? Sau invers? Ar mai exista aceste noţiuni? Te-ai putea îndrăgosti de tine însuţi? (da, Narcis e excepţia care confirmă regula). Vânătorul ce-ar face dacă n-ar fi ideea de vânat? Omul ar putea ajunge la o cunoaştere realistă a lucururilor numai printr-un monolog continuu? Există mamă fară fii? De ce avem doi ochi, două sfârcuri, de ce avem de ales între a face bine şi a face rău? Sigur, există eroii, autodidacţii, pustnicii care ne dau impresia că au reuşit prin propriile forţe. Este doar o părere, o minciună, nimeni nu reuşeşte prin el însuşi, oricât s-ar chinui! Chiar dacă nu este ţipenie de om lângă tine, cineva de acolo de sus te îndrumă.

3 comentarii:

Anonim spunea...

sau tu de jos il indrumi pe ala de sus. Daca tu esti nr.2 si ala de sus e nr.1..atunci el nu poate exista (pe locul 1) fara tine. Si poate tu esti mai important. Deci de fapt tu nu existi pt existi doar tu. De aia il inventezi pe ala de sus..ca sa poti exista si sa te poti raporta la ceva in scopul confirmarii existentei.

iuliansirbu spunea...

corectamundo!

Anonim spunea...

sa nu uitam de locul 3 ...dar vai, exista si locul 4; sau mai bine, nu mai mergem la supermarket :)


View My Stats