scriitură de luni seara

Pentru că-mi place uneori să trăiesc din amintiri, vă servesc o nouă porţie de fotografii din Mont Blanc, de data aceasta făcute de Bogdan, unul din membrii expediţiei, cu un dslr. Nu mai am chef să scriu nimic, datorită licenţei nu am avut nici timp dacă stau bine să ma gândesc. Ce bine e câteodată să spui doar 2-3-4 cuvinte, dar care să aibă atâta greutate încât să se discute despre ele în 2-3-4 tomuri? Cum ar fi de exemplu fraza pe care am auzit-o ieri: "lumea e un pod, deci nu-ţi construi casă pe pod". Cine ar fi atât de necopt la minte încât să-şi ridice casa chiar pe un pod, probabil vă întrebaţi acum! Şi totuşi, sunt atât de mulţi...
De ce oare mi-e atât de greu să fac pasul decisiv? De ce?

P.S. Foto aici http://picasaweb.google.com/defect.imperfect/ExpeditieMontBlanc300606072009FotoBogdanXmmdRo#

cuvintele nerostite

Cuvntele nerostite dor, sunt ca nişte aşchii înfipte sub dura mater care infectează totul în jur dacă nu sunt scoase rapid. Dar te infecteză doar pe tine. Cel care ţine totul în el până la urmă ar trebui să fie lăudat sau nu? Atunci când vorbeşti, îi răneşti pe cei de lângă tine, vrând-nevrând. Atunci când alegi să pastrezi totul în interior, atunci când alegi să fii aproape mut, dacă eşti o persoană instabilă psihic, acest lucru poate avea consecinţe urâte pentru tine. Dacă te crezi în stare să nu reproşezi nimănui nimic, să fii stabil în mijlocul furtunii, fă-o! Dacă vezi că acest lucru devine prea greu, găseşte-ţi un confident, un prieten apropiat, un duhovnic sau un psiholog! Omul prin cuvânt poate ucide, dar poate şi vindeca!

supravieţuirea în bucureşti- lecţia 1

Câteodată mai circul şi cu ratb-ul şi se pare că unele lucruri nu se vor schimba niciodată. Printre aceste lucruri se numară şi mirosul specific emanat de oamenii străzii care în anotimpul rece se refugiază şi ei prin autobuze, tramvaie etc că, deh, ca tot omul, trag şi ei spre căldură. Ceilalţi călători puşi în faţa faptului împlinit încep să se strâmbe, să se ţină de nas, îşi ridică fularele până sub sprâncene, unii se mai şi albesc la faţă şi din moment în moment aştepti să leşine vreo domniţă sau vreun tânăr crescut în acvariu... Alo, mă aude cineva??? Există o soluţie mult mai simplă şi logică (nu, nu discutăm aici despre îmbrâncirea pe scări a împuţitului,-ei!). Este vorba de a nu mai inspira pe nas, ci pe gură. Nu cred că tre' să spun mai mult!

*prima utilizare a acestei metode este moca. Dacă însă vă prind apoi cu gura cascată prin autobuze, vă costă o bere pe fiecare :D

chestii, trestii, socoteli

Femeilor le plac sanii mari mai mult decat barbatilor.
Barbatilor le plac mai mult penisurile mari decat femeilor.

toamna, vodafone numără bobocii

dihotomia lucrurilor

Întorcându-mă de la supermarket, mai multe gânduri mi-au dat de lucru. Nici nu mai ştiu cauza acestui şuvoi de gânduri, dar am început să mă întreb care numar e mai important- 1 sau 2? La început, am zis că numărul 1 ar fi mai important, dar apoi mi-am dat seama că poate mă înşel. De exemplu, locul întâi (în orice domeniu) nu poate exista dacă nu urmează după el locul doi- câştigătorul îi datorează enorm învinsului. De asemenea, ce ar fi profesorul fără elev? Sau invers? Ar mai exista aceste noţiuni? Te-ai putea îndrăgosti de tine însuţi? (da, Narcis e excepţia care confirmă regula). Vânătorul ce-ar face dacă n-ar fi ideea de vânat? Omul ar putea ajunge la o cunoaştere realistă a lucururilor numai printr-un monolog continuu? Există mamă fară fii? De ce avem doi ochi, două sfârcuri, de ce avem de ales între a face bine şi a face rău? Sigur, există eroii, autodidacţii, pustnicii care ne dau impresia că au reuşit prin propriile forţe. Este doar o părere, o minciună, nimeni nu reuşeşte prin el însuşi, oricât s-ar chinui! Chiar dacă nu este ţipenie de om lângă tine, cineva de acolo de sus te îndrumă.