cronica unei piese

N-am mai fost la teatru de prin clasa a VIa, cand am vazut o piesa de Eugen Ionesco, "Cantareata cheala" pare-mi-se. In seara asta am vazut "Crima si pedeapsa" jucata de niste studenti (asa mi s-a parut). Studenti care au jucat foarte bine, au pus pasiune, ziceai ca sunt rusi adevarati. Genu' clasic de rus, cu sufletul cald, cu mintea incetosata de aburii alcoolului, genu' de rus zugravit atat de bine de Dostoievski, Makanin sau Gogol (pe astia i-am mai citit si eu).

A merge la teatru cred ca e obligatoriu in zilele noastre (mereu judec asa, asta e unu' din defectele mele: daca vad sau fac un lucru interesant, consider ca ar trebui incercat de cat mai multi oameni!). De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu ar trebui sa vina la teatru cei care nu-si tin telefoanele pe silent( doar 2 telefoane au sunat in timpul piesei si tinand cont de faptul ca eram cam 100 pe spectatori, asta inseamna ca 2% din spectatorii de teatru nu au bune maniere sau pur si simplu sunt uituci!) . Sa revenim la piesa. Au fost si cateva momente comice, Raskolnikov a fost jucat de un tip care aproape l-ar fi facut mandru pe Dostoievski si Sonia a fost foarte convingatoare, cred ca dca as fi fost singur in sala, as fi lasat o lacrima sa cada.

Morala: mergeti la teatru si luati-va batiste curate la voi, s-ar putea sa aveti nevoie!

mai aproape de cer

o bisericuta simpla in muntii din lakonia...

caldura mare, moncher!

Acum ii inteleg pe astia de ce inchid magazinele la 14-14.30... e o caldura insuportabila aici, desi sunt inconjrat de munti din toate partile. Lumea se uita cam ciudat la mine, si m-am gandit ca ar fi doua motive pentru chestia asta: 1. sunt tatuat( aici daca vezi pe cineva tatuat sigur nu e grec- e roman, albanez sau alta natie...) si 2. merg pe jos... Nu stiu cum vi se pare voua, da' mie mi se pare foarte normal sa merg pe jos- bine, nici nu am cu ce altceva...Faza e ca "spartanii" de pe aici isi plimba fundurile numai in masini sau pe motoare. Si sa tinem cont de faptu' ca nu suntem in vreun oras, ci intr-un mic sat de munte, Parori. Vila in care stau acum mai e locuita de o familie de greci, una de ucraineni si una de romani si e inconjurata de 3 restaurante. Ziua e destul de pustiu pe strazi, lumea e la munca, da' seara toata lumea e la taverna, mananca niste ierburi fierte si diverse chestii gen saganaki, souvlaki etc. In satul de langa noi e un arheologhiki hooros, adica un sit arheologic in care poti vizita o multime de biserci foarte vechi si un castel unde se retrageau ei cand veneau turcii sa-i casapeasca.

Cred ca spartanii astia nu prea aveau ceasuri inainte, aici clopotele bat ora exacta non-stop... M-am obisnuit si cu asta, credeam ca nu voi putea dormi noaptea, da' e ok pana la urma. Mai greu e cu comunicarea, engleza mea de balta nu se pupa cu engleza lor de mlastina, chiar si in orase(in Sparti), ma inteleg greu cu lumea. Nu sunt io expertu in limbi straine, da' macar stiu sa numar pana la 10, nu tre sa le arat ceasu ca sa ma inteleg cu ei. In fine, poate sunt ei mai patrioti si nu accepta influente din astea globalizatoare.

Despre morti numai de bine

Preafericitul Parinte Teoctist a trecut in lumea dreptilor

Preafericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a trecut in lumea dreptilor ieri, la ora 17.00, in urma unor complicatii cardiace aparute dupa ce a fost operat de adenom de prostata. Odihneasca-se in pace! Sper sa nu fie discutii la alegerea viitorului Patriarh, am incredere in Sfantul Sinod ca va face alegerea cea mai buna.