dialoguri cu tataie

Bunicul meu crede ca animalele au suflet. Eu incercam sa-l conving ca nu este adevarat, ca doar omul poseda suflet, animalele nu au asa ceva. Insa el imi spunea, aratandu-mi un cal: "Cum sa nu aiba suflet, nu vezi ca atunci cand respira, scoate aburi pe nari?". Am observat ca aceasta parere e impartasita si de multi alti oameni, nu numai din mediul rural. Cred ca am descoperit si originile acestei credinte, la medicii "pneumatici", la Galen si Aristotel. In cartea De proprietaribus rerum libri XIX Bartholomaeus Anglicus imparte sufletul omenesc in 3 parti: suflet rational sau intelectual, etern , incoruptibil si nemuritor, sufletul sensibil, facut dintr-o substanta spirituala, si sufletul vegetativ. Sufletul vegetativ este comun omului si plantelor, sufletul sensibil omului si animalelor, in timp ce sufletul rational apartine numai omului. In antichitate erau mai multe pareri in legatura cu acest subiect. Se credea ca sangele e amestecat cu pneuma, iar pentru medicii hipocratici, pneuma nu era decat aer aspirat din mediul inconjurator, iar centrul ei era creierul.

Ar trebui sa fim mai atenti la ce spun oamenii in varsta, chiar daca nu au (intotdeauna)dreptate. Ei sunt depozitarii unor credinte si informatii foarte vechi si pretioase, majoritatea transmise pe cale orala(bunicul meu are doar 4 clase).