joi, 12 martie 2009

cuvintele nerostite

Cuvntele nerostite dor, sunt ca nişte aşchii înfipte sub dura mater care infectează totul în jur dacă nu sunt scoase rapid. Dar te infecteză doar pe tine. Cel care ţine totul în el până la urmă ar trebui să fie lăudat sau nu? Atunci când vorbeşti, îi răneşti pe cei de lângă tine, vrând-nevrând. Atunci când alegi să pastrezi totul în interior, atunci când alegi să fii aproape mut, dacă eşti o persoană instabilă psihic, acest lucru poate avea consecinţe urâte pentru tine. Dacă te crezi în stare să nu reproşezi nimănui nimic, să fii stabil în mijlocul furtunii, fă-o! Dacă vezi că acest lucru devine prea greu, găseşte-ţi un confident, un prieten apropiat, un duhovnic sau un psiholog! Omul prin cuvânt poate ucide, dar poate şi vindeca!

5 comentarii:

liandre spunea...

Este foarte greu sa sa gasesti un confident... daca ai un prieten apropiat, esti intr-adevar fericit, dar nu se prea intampla. Sa mergi la un duhovnic si sa-i spui necazul e putin ciudat; multi dintre noi merg la un preot cu teama, de parca el nu ar fi om, el nu ar gresi, este acolo doar pentru a judeca si a da mici "pedepse" de curatire a sufletului, de parca daca fac zeci de matanii o sa devin mai buna si o sa imi ajute sufletul (asta ca sa nu ne gandim la scandalurile in care au fost implicati preotii).
Sa mergi la psiholog... cred ca e cea mai viabila solutie, daca nu ar fi problema banilor...
Intr-adevar, cuvintele nerostite dor, dar nu te infecteaza numai pe tine, pentru ca daca ai un moment de sinceritate dura si cei de alaturi vor fi raniti, in primul rand de acele cuvinte si apoi vor crede ca pe undeva a avut loc o tradare...
"-Daca nu ti-a convenit ce am facut/spus/cum am reactionat... de ce nu mi-ai spus atunci? De ce ai asteptat?
-Ca sa nu te ranesc...
-Si de ce imi spui acum?
-Pentru ca nu am mai rezistat, pentru ca m-ai ranit atat de tare incat nu am putut trece cu vederea asa cum am crezut..."
Rezulta doua persoane ranite dintr-o cauza nobila la urma urmei...
Ce ramane de facut?
1)Iei decizia sa taci, dar taci pana la sfarsit
2)Spui absolut totul celor din jur, riscand sa rezulte mici tragedii, crize de isterie s.a.m.d.
3)Daca ai bani, mergi la un psiholog.
Si nr. 4), care ar putea fi inclus in 1)- folosesti un jurnal (Solutia asta e complicata, depinde de persoana. Daca iti place si poti sa analizezi totul, fara sa te enervezi, doar pentru a repara cat-de-cat lucruruile, sau macar pentru a le intelege si a nu comite aceleasi greseli, e foarte ok. Dar daca esti genul de persoana care se oftica de fiecare data cand isi aduce aminte ceva neplacut din trecut, las-o balta! Jurnalul n-ar face numai rau..)

iuliansirbu spunea...

citind aseară din "suferinţele tânărului werther" mi-am dat seama că ceilalţi nu dau doi bani pe noi, probabil ne ascultă cu atenţie cât timp discutăm cu ei, dar apoi ne uită complet. şi de ce ar fi altfel? şi noi facem la fel, nimeni nu e mai important pe lumea asta decât propria noastră persoană. tragedia e atunci când ne dăm seama că şi ceilalţi se privesc la fel, de aceea e nevoie de un terţ care să nu te cunoască şi să te asculte. psihologul ar fi cel mai indicat dacă ar oferi consiliere gratuit...cred că ar trebui să ne îndreptăm spre cei trecuţi de o anumită vârstă, să încercăm să "furăm" câte ceva de la ei

liandre spunea...

Cam dur "ceilalti nu dau doi bani pe noi". De fapt e dura generalizarea. Sunt convinsa ca exista persoane care se pun pe ele insele pe planul doi. Foarte putine, dar sunt...

Unknown spunea...

He-he, ciufulici! Pe-aici miroase a lichidare! Ce ciudat cand ma gandesc la tine sa imi aduc aminte gandurile de fuga de lume, si sa te regasesc luptand pentru ea...cand ti-ai dat seama ca fugi in alta directie? sau de fapt, fugi in aceeasi directie?...
Cristinel

Anonim spunea...

omule, gandurile acelea n-au disparut, deocamdata sunt in stand-by


View My Stats