cuvintele nerostite

Cuvntele nerostite dor, sunt ca nişte aşchii înfipte sub dura mater care infectează totul în jur dacă nu sunt scoase rapid. Dar te infecteză doar pe tine. Cel care ţine totul în el până la urmă ar trebui să fie lăudat sau nu? Atunci când vorbeşti, îi răneşti pe cei de lângă tine, vrând-nevrând. Atunci când alegi să pastrezi totul în interior, atunci când alegi să fii aproape mut, dacă eşti o persoană instabilă psihic, acest lucru poate avea consecinţe urâte pentru tine. Dacă te crezi în stare să nu reproşezi nimănui nimic, să fii stabil în mijlocul furtunii, fă-o! Dacă vezi că acest lucru devine prea greu, găseşte-ţi un confident, un prieten apropiat, un duhovnic sau un psiholog! Omul prin cuvânt poate ucide, dar poate şi vindeca!

viaţa=moarte? sau moartea=viaţă?

Mi-am început săptămâna asistând la doua naşteri. Una din mame, o studentă de 21 de ani, nu şi-a dorit copilul, îl va da spre adopţie. Nenorocitu' a părăsit-o când a aflat că e însărcinată, acum are o altă relaţie ş.a.m.d. Ce m-a impresionat (negativ) a fost medicul care a rămas uimit de fata asta că a păstrat copilul, chiar a mustrat-o că nu a făcut avort! În continuare, mi-am consumat nervii discutând cu oameni care au impresia că lumea se învârte în jurul lor şi care cred că dacă au o anumită poziţie socială (a se citi bani ) atunci au şi dreptul de a-i strivi pe alţii. Probabil şi eu am simţit de multe ori că sunt invincibil, că nimic nu mă poate atinge, însă cei din jur nu cred că au fost afectaţi de aceste gânduri. În orice caz, astăzi m-am simţit mic, mi-am adus aminte că nu am niciun cuvânt de spus în curgerea timpului. Cel mai bine realizezi că eşti ca o trestie atunci când mergi la o înmormântare, mai ales dacă cel adormit este de aceeaşi vârstă cu tine. Nu am plâns, am rămas fără lacrimi cu mult timp în urmă, însă l-am invidiat pe cel mort pentru că a scăpat din lumea aceasta şi probabil e într-un loc mult mai bun.

despre şpaga în spitale

În Ziarul Financiar de astăzi e o ştire care m-a făcut să mă prăpădesc de râs. Este vorba despre insuccesul înregistrat de compania Aviva care oferea asigurări medicale în colaborare cu Medicover. Cică

...mita practicata pe larg in sistemul public de sanatate nu a reusit sa fie inlocuita de asigurarile private, in ciuda incercarilor companiilor de asigurari.

Lol, lol, lol. Nu ştiu a cui a fost ideea asta cu bătalia dintre asiguratorii privaţi de sănătate(care ar reprezenta binele în concepţia autorului) şi sistemul public de sănătate, care de fapt este redus la un simplu cuvânt definitoriu, mita (asta clar e răul, îşi dă seama oricine). Deci au venit nişte oameni pe la noi prin ţară să ne spună: "nu mai bine ne daţi nouă nişte bani, nu mulţi, vreo 50 de euroi pe lună că poate vă îmbolnăviţi şi n-are rost să aşteptaţi degeaba pe la camera de gardă a nu-ştiu-cărui spital, că trebuie să băgaţi mâna în buzunar adânc atunci, şi nici măcar nu primiţi factură!". Şi românul nostru ce face? Vreo 2000 dintre noi îşi fac asigurare din asta şi....asta e tot. 2000 de oameni! Adică cei care nu au timp de aşteptat pe la uşile medicilor, cei care vor să ştie exact când vin şi când pleacă de la medic, vor să fie siguri că nu vor lua vreo hepatită sau că băiatul/fata lor nu va fi spalată pe cap cu dezinfectant. Nu zic acum că noi, restul suntem nişte balcanici incurabili cărora ne place să fim trataţi ca nişte vaci de muls de către medici şi care venim cu o boală şi plecăm cu două! Bănuiesc că dacă cineva din ministerul sănătăţii va citi articolul din ZF va spune:

ia uite ce tari suntem, i-am distrus pe fraierii aia cu asigurările private, oamenii tot pe noi ne preferă!

Nu vă preferăm, venim de nevoie că nu avem bani pentru asigurări din astea, şi pentru că nu suntem obişnuiţi să ne tratăm preventiv, noi suntem la uşa medicului când suntem deja în stadiul terminal. De ce? Pentru că ne e frică de medici, ne e frică de jegul din spitale, de personalul prost pregătit, ne e frică de chirurgul care fumează pipă pe culoarele spitalului colţea şi care ne jupoaie când venim la operaţie, ne e frică până şi de bodyguard-ul din floreasca căruia trebuie să-i pui 3-4-5 lei în buzunar dacă vrei să vizitezi pe cineva.

P.S. Şi eu am luat şpagă în spital, deşi nu sunt încă angajat. De ce am luat? Nu ştiu, probabil e ceva în aer! Acum pe bune, pacientul român are o tehnică de a-ţi da banii, ceva de speriat! Mai întâi se foieşte, se caută foarte intens, tu parcă simţi că urmează acel moment penibil şi dai să fugi. Însă nu apuci, el îţi vâră delicat nişte hârtii în buzunar, tu îi opreşti mâna...şi acum urmează 2 sau 3 tipuri de reacţii: 1. mulţumesc, dar nu trebuia, vai, dar nu pot accepta (asta e cel care-şi dorea şpaga cu orice preţ, care trăieşte pentru acest moment); 2. o luptă cu pacientul, rugăminţi de ambele părţi (de obicei pacientul câştigă, deci acel om se luptă pentru a te corupe, însă pentru el nu e un act de corupţie, el aşa îşi exprimă mulţumirea pentru îngrijirea acordată; cel care primeşte de obicei e cu fundul în două luntre, e între!); 3. aici e cel care nu acceptă niciun fel de atenţie, de orice natură. Sper să-l întâlnesc şi eu într-o bună zi!

În orice caz, aţi sesizat că e vorba de două feluri de mită: cea care se dă condiţionat, gen "nu dai, nu te operez" sau "nu dai, nu-ţi iau plosca" şi atenţia care se primeşte la sfârşit, mergând de la o ciocolată până la teancul de euro, care deşi nu e cerută de personal medical, e aşteptată de majoritatea.