să-i ţinem pumnii crinei "coco" popescu, alpinista noastră de 14 ani

Acum este în Himalaya, la 5.500 m, se pregăteşte să urce pe Cho Oyu! Multă baftă!
detalii aici http://www.bzb.ro/index.php?page_name=stire_detalii&id_stire=50405

despre concertul madonnei

Se pare ca toata lumea a fost nemultumita de concert, mai ales cei care nu au fost acolo! Noi, romanii, nu suntem niciodata multumiti, suntem cei mai tari (in critica cel putin) si intotdeauna avem asteptari nerealiste, in loc sa ne bucuram asa cum ar trebui de muzica unui artist, de spectacol in genere. Nu discutam despre faptul ca Madonna e regina pop-ului, pentru cei care au fost acolo probabil e cea mai tare cantareata a tuturor timpurilor, discutam despre capacitatea unora de a intelege si a accepta ca nu totul poate fi perfect. Intradevar, locatia nu a fost cea mai buna, dar in conditiile in care Stadionul National se reconstruieste, un alt stadion la fel de mare nefiind in Bucuresti, parcul Izvor se pare ca era singurul care putea primi peste 60.000 de oameni. Greseala organizatorilor a fost ca nu au ridicat cumva "gazonul B", unde erau locurile cele mai ieftine, de 120 de lei. Probabil cheltuielile ar fi fost prea mari, sau cine stie ce a fost in capul lor, cert e ca spectatorii aflati in aceasta parte a parcului au plecat dezamagiti si s-a speculat ca au fost dezamagiti de artista. Pacat, cel putin pentru mine a fost un supershow, ceva ce nu ar putea face un artist roman nici intr-o mie de ani! Cat despre partea cu huiduielile, ar putea fi interpretata si in felul urmator: "madonno, tu esti doar o cantareata, nu esti specialista in relatii interetnice, asa ca nu ne invata pe noi cum sa ne purtam cu cei de langa noi". Probabil unii au vrut doar ca Madonna sa-si reia cantarea, nu aveau chef de lectii din partea unui outsider. La fel si cu taraful care ne-a cantat din acordeoane si viori pe acolo, in vest muzica tiganeasca e ceva exotic, daca ar fi si ei asaltati zi de zi de manele cum suntem noi, ar fi satui si ne-ar intelege de ce i-am fluierat. Pentru prostii care au scris pe net ca Madonna a adus taraful special pentru noi, sa se mai intereseze, concertul a fost acelasi peste tot, aceleasi melodii le-a cantat si in State, si in Anglia, Polonia etc.

Emagic spune ca Madonna a facut istorie.

viaţa sălbatică în Cheile Râmeţului

lorena nu părăseşte scena

Ştiaţi că literatura română are muzeu? E chiar pe Dacia, în buricul Bucureştilor. Şi acest muzeu nu se vrea mort, vin din când în când nişte oameni de-ai literelor pe acolo şi citesc literatură (logic, nu? vii la muzeul literaturii să citeşti literatură, că doar n-o să te apuci să ţii vreun curs de olărit pe acolo!). Bine, după spusele unui critic, nu toată lumea care vine acolo citeşte literatură. În cel mai bun caz o pseudoliteratură, sau mai bine spus nişte cuvinte înşirate pe hârtie doar pentru satisfacerea amorului propriu. Unii scriitori şi poeţi scriu bine, alţii scriu mai prost, fiecare în funcţie de talentul cu care a fost dăruit (mie îmi place să le zic ăstora talentaţi "ghiftuiţi"). Ca să nu o mai ard aiurea la modul general, să spunem că este vorba de Lorena Lupu, invitată aseară să citească câteva fragmente din ultima ei carte, Hyde Park. Ironia sorţii fae ca acest Hyde Park să fie în realitate un parc in bătrâna Londră unde se adună lumea să discute şi altceva în afară de vreme. Este un fel de paradis al oratorilor. Un loc unde nu te cenzurezi şi nu eşti cenzurat. Înrerupt probabil eşti, dar de cineva care are ceva mai bun de spus decât tine, nu eşti întrerupt de dragul întreruperii. Le cunoaşteţi pe cele două babe care o ard prin zona centrală, cu pancarte de gât, strigând în gura mare că au fost iradiate? Ele s-ar simţi foarte bine în Hyde Park, ar putea spune orice şi oamenii nu le-ar mai privi ca pe nişte dezechilibrate mintal.

Revenind la Lorena, ea citeşte nişte texte (unii au spus că nu ar fi poezie, alţii că nici măcar literatură nu se poate numi) în care ne prezintă câteva personaje care animă acest parc virtual al ei, spectatorii din sală sunt foarte atenţi, unii sunt chiar cuceriţi (fie de text în sine, fie de talentul actoricesc al ei) când se aude vocea amfitrioanei: "mă scuzaţi, dar aţi depăşit timpul acordat bla bla bla". Din sală se aud voci pro şi contra, Lorena chiar dacă este apoi invitată (cu jumătate de gură) nu mai poate citi. E momentul în care eu aş fi ieşit din sală. Şi ei i-a trecut gândul ăsta prin cap, mi-a spus apoi că nu ar fi fost corect faţă de cei care au ascultat-o totuşi şi au venit pentru ea sau au fost cuceriţi pe parcurs. Unul din criticii prezenţi (nu m-am obosit să-i reţin numele) a şters cu ea pe jos apoi, ridicându-se cu pretenţia ca noi, spectatorii să nu mai adresăm întrebări directe invitaţilor (Lorenei şi lui Daniel D. Marin, un alt poet invitat), ci să încercăm să facem abstracţie de ei, iar ei să nu răspundă comentariilor, să inghită în sec când cineva îi critică. Păi de ce nu ai împărţit, stimabile, nişte intrucţiuni, nişte reguli pentru cei din sală, ca să ştim şi noi cum să ne comportăm în templul literaturii? Toată chestia asta mi s-a părut genială, nu pe moment din păcate, mai apoi când am reflectat puţin la ea. Adică tu vii şi citeşti dintr-o carte în care este vorba despre frumuseţea dialogului, a liberei exprimări şi vine gazda şi-ti zice "gata, nu mai citi" şi altul zice: "fară dialog, doar monolog vă rog!". Nu ştiu dacă cei cin sală au reţinut câteva versuri, dar cred că în ele e condensată toată seara trecută:

Prima cuvântare a fetei-pisică

- Eu aş vrea să...
(Dar e atât de clar că pe aştia nu-i interesează ce vreau eu. Sunt urâţi, limitaţi şi reci.)
- Eu mă hrănesc cu poveşti, cu soare şi cu dragoste.
(Şi simţi şuvoiul de vorbe, apăsându-i buzele, ca un sărut din interior, dar...
Dar, precum spuneam... e atât de clar că pe ăştia nu-i interesează ce vreau eu. Sunt urâţi, limitaţi şi reci).

Versurile asta trebuiau citite la sfârşit, pe mine cel puţin m-ai fi ridicat în picioare. Până la urmă, cum spuneam şi aseară, poate oraşul ăsta sudist e de vină...

ghicitoare

Doi ochi albaştri, apoşi. O mână violacee, prin care se vad tendoanele ca nişte tenii lemnoase, strânge cu putere un colţ de cearşaf. Cealaltă mână e plină de sânge, patul de asemenea, numai pereţii au fost iertaţi. Se aude vocea ei, incetişor dar ferm: "încă puţin, încă puţin, încă puţin!"

Aveţi o săptămână ca să ghiciţi ce s-a întâmplat!
P.S. Aşa se întâmplă dacă n-o legi bine de pat! ;)

supravieţuirea în bucureşti- lecţia 1

Câteodată mai circul şi cu ratb-ul şi se pare că unele lucruri nu se vor schimba niciodată. Printre aceste lucruri se numară şi mirosul specific emanat de oamenii străzii care în anotimpul rece se refugiază şi ei prin autobuze, tramvaie etc că, deh, ca tot omul, trag şi ei spre căldură. Ceilalţi călători puşi în faţa faptului împlinit încep să se strâmbe, să se ţină de nas, îşi ridică fularele până sub sprâncene, unii se mai şi albesc la faţă şi din moment în moment aştepti să leşine vreo domniţă sau vreun tânăr crescut în acvariu... Alo, mă aude cineva??? Există o soluţie mult mai simplă şi logică (nu, nu discutăm aici despre îmbrâncirea pe scări a împuţitului,-ei!). Este vorba de a nu mai inspira pe nas, ci pe gură. Nu cred că tre' să spun mai mult!

*prima utilizare a acestei metode este moca. Dacă însă vă prind apoi cu gura cascată prin autobuze, vă costă o bere pe fiecare :D

şansa mea de a-mi lua un al doilea serviciu

Veşti bune! (pentru unii): în State şi în câteva state din Europa (cele care se scaldă în apele atlantice) a fost redusă săptămâna de lucru la 4 zile, ca o măsură pentru menţinerea angajaţilor până la limpezirea lucrurilor în criza mondială. Sunt curios cum ar fi primită o astfel de măsură la noi. Probabil cei de la Dacia ar fi fericiţi să muncească 4 zile pe săptămână, în loc să stea acasă câte 10 zile pe lună sau mai mult, dar bugetarii ar fi foarte afectaţi, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puţini la salariu (care oricum nu sunt pe merit pentru majoritatea). În orice caz, această schimbare ne oferă, paradoxal, posibilitatea de a munci mai mult: putem să ne luăm un al doilea serviciu (că doar avem rate de plătit, nu?)

Sursa ştirii: zf.ro

viaţa=moarte? sau moartea=viaţă?

Mi-am început săptămâna asistând la doua naşteri. Una din mame, o studentă de 21 de ani, nu şi-a dorit copilul, îl va da spre adopţie. Nenorocitu' a părăsit-o când a aflat că e însărcinată, acum are o altă relaţie ş.a.m.d. Ce m-a impresionat (negativ) a fost medicul care a rămas uimit de fata asta că a păstrat copilul, chiar a mustrat-o că nu a făcut avort! În continuare, mi-am consumat nervii discutând cu oameni care au impresia că lumea se învârte în jurul lor şi care cred că dacă au o anumită poziţie socială (a se citi bani ) atunci au şi dreptul de a-i strivi pe alţii. Probabil şi eu am simţit de multe ori că sunt invincibil, că nimic nu mă poate atinge, însă cei din jur nu cred că au fost afectaţi de aceste gânduri. În orice caz, astăzi m-am simţit mic, mi-am adus aminte că nu am niciun cuvânt de spus în curgerea timpului. Cel mai bine realizezi că eşti ca o trestie atunci când mergi la o înmormântare, mai ales dacă cel adormit este de aceeaşi vârstă cu tine. Nu am plâns, am rămas fără lacrimi cu mult timp în urmă, însă l-am invidiat pe cel mort pentru că a scăpat din lumea aceasta şi probabil e într-un loc mult mai bun.

colind de crăciun

despre şpaga în spitale

În Ziarul Financiar de astăzi e o ştire care m-a făcut să mă prăpădesc de râs. Este vorba despre insuccesul înregistrat de compania Aviva care oferea asigurări medicale în colaborare cu Medicover. Cică

...mita practicata pe larg in sistemul public de sanatate nu a reusit sa fie inlocuita de asigurarile private, in ciuda incercarilor companiilor de asigurari.

Lol, lol, lol. Nu ştiu a cui a fost ideea asta cu bătalia dintre asiguratorii privaţi de sănătate(care ar reprezenta binele în concepţia autorului) şi sistemul public de sănătate, care de fapt este redus la un simplu cuvânt definitoriu, mita (asta clar e răul, îşi dă seama oricine). Deci au venit nişte oameni pe la noi prin ţară să ne spună: "nu mai bine ne daţi nouă nişte bani, nu mulţi, vreo 50 de euroi pe lună că poate vă îmbolnăviţi şi n-are rost să aşteptaţi degeaba pe la camera de gardă a nu-ştiu-cărui spital, că trebuie să băgaţi mâna în buzunar adânc atunci, şi nici măcar nu primiţi factură!". Şi românul nostru ce face? Vreo 2000 dintre noi îşi fac asigurare din asta şi....asta e tot. 2000 de oameni! Adică cei care nu au timp de aşteptat pe la uşile medicilor, cei care vor să ştie exact când vin şi când pleacă de la medic, vor să fie siguri că nu vor lua vreo hepatită sau că băiatul/fata lor nu va fi spalată pe cap cu dezinfectant. Nu zic acum că noi, restul suntem nişte balcanici incurabili cărora ne place să fim trataţi ca nişte vaci de muls de către medici şi care venim cu o boală şi plecăm cu două! Bănuiesc că dacă cineva din ministerul sănătăţii va citi articolul din ZF va spune:

ia uite ce tari suntem, i-am distrus pe fraierii aia cu asigurările private, oamenii tot pe noi ne preferă!

Nu vă preferăm, venim de nevoie că nu avem bani pentru asigurări din astea, şi pentru că nu suntem obişnuiţi să ne tratăm preventiv, noi suntem la uşa medicului când suntem deja în stadiul terminal. De ce? Pentru că ne e frică de medici, ne e frică de jegul din spitale, de personalul prost pregătit, ne e frică de chirurgul care fumează pipă pe culoarele spitalului colţea şi care ne jupoaie când venim la operaţie, ne e frică până şi de bodyguard-ul din floreasca căruia trebuie să-i pui 3-4-5 lei în buzunar dacă vrei să vizitezi pe cineva.

P.S. Şi eu am luat şpagă în spital, deşi nu sunt încă angajat. De ce am luat? Nu ştiu, probabil e ceva în aer! Acum pe bune, pacientul român are o tehnică de a-ţi da banii, ceva de speriat! Mai întâi se foieşte, se caută foarte intens, tu parcă simţi că urmează acel moment penibil şi dai să fugi. Însă nu apuci, el îţi vâră delicat nişte hârtii în buzunar, tu îi opreşti mâna...şi acum urmează 2 sau 3 tipuri de reacţii: 1. mulţumesc, dar nu trebuia, vai, dar nu pot accepta (asta e cel care-şi dorea şpaga cu orice preţ, care trăieşte pentru acest moment); 2. o luptă cu pacientul, rugăminţi de ambele părţi (de obicei pacientul câştigă, deci acel om se luptă pentru a te corupe, însă pentru el nu e un act de corupţie, el aşa îşi exprimă mulţumirea pentru îngrijirea acordată; cel care primeşte de obicei e cu fundul în două luntre, e între!); 3. aici e cel care nu acceptă niciun fel de atenţie, de orice natură. Sper să-l întâlnesc şi eu într-o bună zi!

În orice caz, aţi sesizat că e vorba de două feluri de mită: cea care se dă condiţionat, gen "nu dai, nu te operez" sau "nu dai, nu-ţi iau plosca" şi atenţia care se primeşte la sfârşit, mergând de la o ciocolată până la teancul de euro, care deşi nu e cerută de personal medical, e aşteptată de majoritatea.

omul e un animal interesant

E un animal care îşi suprimă instinctul de supravieţuire, e un animal fascinat de moarte, fascinat de necunoscut, în stare să-şi calce în picioare şi ultima fărâmă de eu doar pentru a trai la maxim un moment, negândindu-se la posibilele consecinţe.

P.S. parcă azi trebuie să votăm, nu? să-i ia naigh'ba pe toţi, mă duc să-mi exprim şi eu votul, ca orice locuitor al cetăţii (numai să nu-mi uit pixul acasă, că vreau să le scriu nişte chestii de dulce pe buletinele alea de vot)

dzăpadăăăă

masivul bucegi

masivul bucegi,
originally uploaded by d_3fect.

Sâmbătă am plecat cu personalul din Gara de Nord cu Şcoala de munte Pathos. Am fost cam 140 de oameni, toţi tineri şi dornici de aventură şi ne-am deplasat în monom spre cabana Diham. A fost uşoară urcarea, chiar şi pentru fumători. Mai greu pentru cei în adidaşi sau pantofi, care au avut de furcă mai mult duminică, la întoarcere, când ne-am băgat puţin în nămol. Eh, nu puteau veni chiar toţi pregătiţi, pentru unii poate a fost prima drumeţie pe munte, dar să sperăm că vom învăţa toţi din greşelile noastre sau dacă suntem mai isteţi, din greşelile altora. Până la urmă, voinţa contează şi respectul pentru cel de lângă tine şi pentru natură.

dacă e miercuri, e orange wednesday (NOT)

În noiembrie avem filme moca la Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso" din Aleea Alexandru 41 (în zona Aviatorilor) în zilele de:
5, 12, 19, 26 noiembrie 2008, ora 18.30. Mai jos aveţi o listă cu filmele care vor rula.

05 / 11 / 2008, ora 18.30
Deserto rosso
Italia,1964, drama, 113 min.
Cu: Monica Vitti, Richard Harris, Carlo Chionetti
Leul de Aur (Venetia, 1964)

12 / 11 / 2008, ora 18.30
Professione reporter
Italia, 1975, drama, 121 min.
Cu: Jack Nicholson, Maria Schneider, Ian Hendry

19 / 11 / 2008, ora 18.30
Identificazione di una donna
Italia, 1982, drama, 128 min.
Cu: Tomas Milian, Christine Boisson, Daniela Silverio, Marcel Bozzuffi, Veronica Lazar, Lara Wendel

26 / 11 / 2008, ora 18.30
Al di là delle nuvole
Italia, 1995, drama, 112 min.
Cu: John Malkovich, Fanny Ardant, Kim Rossi Stuart, Jean Reno, Sophie Marceau, Irène Jacob, Veronica Lazar

cum facem faţă crizei financiare

Pentru a supravieţui crizei, trebuie mai întâi să ştim cât producem şi cât cheltuim (într-o lună de zile să zicem). Putem ţine evidenţa online pe mycash.ro de exemplu sau într-un fişier excel, dacă nu avem încredere în internet. Probabil nu ne putem suplimenta veniturile peste noapte, însă cursul valutar,ratele care tot cresc la bancă, proprietarul care ne măreşte chiria sau copiii care urlă că vor te-miri-ce ne ameninţă bruma de salariu. Ce e de făcut? Ne apucăm de furat? E prea târziu, ne-au luat-o alţii înainte şi oricum piaţa e deja saturată de hoţi (e posibil să apară şi hoţi şomeri în curând!). Dacă din nşpe motive nu ne putem lua un al doilea job, nu ne rămâne decât să facem economie drastică, să strângem cureaua.

În primul rând, eliminăm toate cheltuielile inutile- pentru mine cel puţin, cablul tv este o cheltuială complet inutilă pe care voi încerca s-o elimin cât de curând. Mai sunt apoi comisioanele lunare percepute de banci pentru a vă trimite extrasul de cont acasă (un exemplu în acest sens e EFG Retail Services -carduri euroline şi promptactiv- care de la 01.11.08 va introduce un comision de 4.5 lei pentru o hârtie pe care ţi-o trimite acasă). Nu uitaţi să vă plătiţi facturile şi ratele la timp (mai ales acolo unde se percep penalizări nesimţite) nu rezolvăm nimic încercând să ne răzbunăm pe bănci nemaiplătind rata la timp, tot noi vom avea de suferit.
Cheltuielile care nu se pot elimina trebuiesc reduse. Românul clasic vorbeşte mult la telefon, lasă becurile aprinse prin casă, tv-ul pornit şi cumpară mâncare prea multă pe care apoi o aruncă. Negociaţi contractul de abonament cu operatorul de telefonie mobilă (dacă aveţi vechime în reţea veţi primi anumite beneficii, totul e să ştiţi cum să puneţi problema). Deşurubaţi becurile de pe hol pentru a nu fi tentat să le mai aprindeţi şi cumpăraţi becuri economice pentru camerele de zi sau dormitoare (ideal ar fi să aveţi peste tot becuri eco). Nu cred că va fi dat afară cineva de la muncă dacă are chiloţii sifonaţi(da, sunt femei care calcă până şi chiloţii!). Ce ar mai fi de zis? Ah, da, tot despre boala vorbitului la telefon. Oameni buni, s-a inventat mailul, messengerul folosiţi-le cu încredere. Telefonul mobil este doar pentru urgenţe, nu pentru a-ţi dicta memoriile (da, e valabil şi pentru cei care au full option de la cosmote - gândiţi-vă că veţi ramâne fără baterie într-un moment critic!).

Nu cumpăraţi nimic sub imboldul unei dorinţe de moment (pe astfel de pofte ale omului se bazează producătorii de dulciuri, de alcool, de ţigări, de souveniruri etc). Gândiţi-vă de 5 ori înainte, verificaţi în mai multe locaţii (mai ales pentru produsele mai scumpe, n-o să colidăm juma' de oraş doar pentru a găsi un snickers mai ieftin).

Probabil mi-au scăpat multe chestii, dacă voi aveţi alte idei, eu vă ofer găzduire gratis pentru ele :p

despre manele şi alte muzici de acum sute de ani

În seara asta am fost la un concert la care s-au cântat printre altele şi două manele. Da, MANELE. Însă nu a aruncat nimeni cu bani în "lăutari", chiar a fost o linişte suspectă dacă stau să mă gândesc. Nu-mi amintesc să fi auzit nici măcar vreo sonerie de telefon, ceea ce înseamnă că se poate. Venim să ascultăm muzică veche, de mahala, fără apucături balcanice însă, fără ca cel de lângă noi să ne simtă prezenţa. Ca să lămuresc misterul, am fost la Palatul Şuţu, unde au cântat cei de la Trei Parale, o formaţie care încearcă să ne încânte cu muzica de acum două secole folosind instrumente vechi (cobză, caval, dairea, fluiere etc). Se pare că au reuşit acest lucru, din moment ce la ieşire lumea se îngrămădea să le cumpere albumul, "Bazar". Concertul a fost organizat de cei de la Medieval Praxis, făcând parte din Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2008. Palatul Şuţu s-a dovedit prea mic pentru un concert atât de aşteptat, sper ca anul viitor să găsească o locaţie pe măsura dragostei bucureştenilor pentru muzica veche românească. Şi pentru a lămuri şi chestiunea manelelor, citez de pe coperta albumului: "oricât de ciudat ar părea, manelele nu sunt o achiziţie recentă a românilor. De origine orientală, manelele erau, spun cronicile vremii, cântece de dragoste languroase şi unduitoare cântate de lăutari pentru boierimea vremii".

11 Manea.wma

there's only one speed- maundo francis muendo speed

Aşa cum am prezis, podiumul (la bărbaţi) a fost lipsit de prezenţa vreunui conaţional, cel mai bine clasat român fiind Miklos Artur, pe locul 7. Câştigătorul a fost Maundo Francis Muendo (e cel în trening negru Adidas) cu timpul de 02:15:48 (l-am căutat pe net, da' google încă nu a auzit de el). Ştiu despre el că e din Kenia şi că şi-a doborât recordul personal astăzi. Pe locul 2 s-a situat tot un kenian, Machichim Nixon Kipkoech, la numai 2'' distanţă (dacă vă întrebaţi cât înseamnă în bani 2'', astăzi cel puţin au valorat 2500 de euro, pentru că premiul 1 a fost de 5000 de euro, iar al doilea de 2500). Locul 3 a fost adjudecat de italianul Errebbach Mostafa cu timpul de 2:16:16. Timpul meu a fost de 4:02:50(aşa ţin minte), se pare că pe site-ul tds-live.com nu a apărut şi timpul meu, în orice caz am terminat pe locul 34 din 60 (la bărbaţi).

Campania de promovare a marathonului s-a axat în jurul întrebării "De ce fugi?", o întrebare care a fost pe buzele tuturor cunoscuţilor mei şi poate nu le-am dat răspunsul până acum. Alerg pentru că aşa sunt construit, sunt construit pentru a alerga, deci pot să fac lucrul ăsta, cu oareşce efort bineînţeles (dar ce se face fără efort în viaţă?). Mai alerg pentru că-mi face plăcere să fiu înconjurat de mari sportivi, campioni mondiali sau olimpici care habar nu au de existenţa mea, dar mie nu-mi pasă, sunt bucuros doar că pot participa la o cursă cu ei. Apoi alerg pentru că simt că n-am atins încă limitele mele, văd că pe an ce trece îmi îmbunătăţesc timpul şi vreau să văd până unde pot să ajung.

Pentru mine cel puţin a fost o cursă pentru care nu am fost pregătit suficient, am început antrenamentele la începutul lunii septembrie (nu mai alergasem din ianuarie, am preferat să fumez în toată această perioadă, că deh, e mai simlu, nu?). Încă de la primii kilometri parcurşi am şimţit că splina şi ficatul meu nu se simţeau tocmai bine, şi am continuat cu o viteză mai mică pentru a-mi reveni. După 10 km am reintrat în normal, picioarele îşi făceau treaba destul de ok, însă a aparut soarele şi acest lucru m-a afectat puţin. În a doua jumătate a cursei am fost depaşit constant, aproape numai de atleţi mult mai în vârstă decât mine(avea dreptate dna Constantinescu din Baia Mare, cu care dicutasem acum 2 zile, la înscrieri, când spunea că marathonul e o competiţie unde cei peste 35 de ani fac legea (a se vedea şi campioana noastră olimpică, Constantina Diţă-Tomescu). Revenind la cursa mea, exceptând soarele prea puternic prin anumite locuri, a fost o zi perfectă pentru a alerga, niciodată Bucureştiul nu mi s-a părut mai frumos(doar câţiva saci de gunoi uitaţi pe Calea Victoriei au stricat peisajul). Pe la km 30 începusem să delirez, mi se părea că mă aplaudă fântânile arteziene de pe Bdul Unirii). Apoi îmi amorţise jumatatea superioară a corpului, tot sângele avea ca destinaţie picioarele. Cel mai greu e când mai ai 2-3 km şi-ţi doreşti să se întâmple cumva o minune, să vină linia de finnish mai aproape de tine. Pe ultimii 200 de metri spectatorii au fost extraordinari, mi-au împrumutat din energia lor şi parcă am zburat spre finnish. Am totuşi un gust amar, aş fi vrut să termin sub 4h, în orice caz mi-am îmbunătăţit timpul personal cu 35 de minute faţă de anul trecut. Felicitări câştigătorilor şi ne vedem la anu'!

festivalul de muzică veche bucureşti 2008

Întorcându-mă azi de la Caru cu bere, am observat un afiş al Festivalului de muzică veche. Mâine au primul concert, un concert de muzică barocă la Biserica Anglicană (în apropierea Parcului Grădina Icoanei). Sper ca după marathon să am timp pentru un duş şi să trec pe acolo(la orele 18.00 începe). Va fi un concert al Ansamblului Baroc Transilvania. Aveţi mai multe detalii aici.

detalii despre marathonul româniei 2008

Am aruncat astăzi o privire pe site-ul lor şi am văzut că au afişat traseul şi locul unde va fi Pasta Party, adică la Carul cu Bere, sâmbătă între orele 14-17. Sunt curios ce paste vor servi acolo, sper să nu mă duc pentru nişte spaghetti napoletane (adică doar cu sos de roşii şi busuioc). Ah, Pasta Party (pt cine nu ştie) se vrea o sindrofie unde venim noi, adică sportivii, şi mâncăm bine pentru a avea energie suficientă a doua zi. Ce bucurie va fi pe chelneri, nu vor avea scrumiere de schimbat :p

Cele de jos sunt premiile:

Barbati Femei
Locul 1 5.000 € 3.000 €
Locul 2 2.500 € 1.500 €
Locul 3 1.500 € 1.000 €
Locul 4 1.000 € 600 €
Locul 5 600 € 250 €
Locul 6 400 € 200 €
Locul 7 300 € 150 €
Locul 8 200 € 100 €

Pe cât facem pariu că pe primul loc nu va ieşi un român? Sunt curios dacă va participa şi campioana noastră olimpică, Constantina Diţă-Tomescu. Ar fi ceva extraordinar să pot schimba două cuvinte cu ea. În orice caz, presimt că va fi plin de campioni mondiali, olimpici şi balcanici pe acolo. Multă baftă tuturor!

a man gotta do what a man gotta do

Been there. Alergat. Plouat. Răcit (eram dinainte). Locul 148 din câteva mii. Da, despre Crosul Loteriei e vorba!