viaţa=moarte? sau moartea=viaţă?

Mi-am început săptămâna asistând la doua naşteri. Una din mame, o studentă de 21 de ani, nu şi-a dorit copilul, îl va da spre adopţie. Nenorocitu' a părăsit-o când a aflat că e însărcinată, acum are o altă relaţie ş.a.m.d. Ce m-a impresionat (negativ) a fost medicul care a rămas uimit de fata asta că a păstrat copilul, chiar a mustrat-o că nu a făcut avort! În continuare, mi-am consumat nervii discutând cu oameni care au impresia că lumea se învârte în jurul lor şi care cred că dacă au o anumită poziţie socială (a se citi bani ) atunci au şi dreptul de a-i strivi pe alţii. Probabil şi eu am simţit de multe ori că sunt invincibil, că nimic nu mă poate atinge, însă cei din jur nu cred că au fost afectaţi de aceste gânduri. În orice caz, astăzi m-am simţit mic, mi-am adus aminte că nu am niciun cuvânt de spus în curgerea timpului. Cel mai bine realizezi că eşti ca o trestie atunci când mergi la o înmormântare, mai ales dacă cel adormit este de aceeaşi vârstă cu tine. Nu am plâns, am rămas fără lacrimi cu mult timp în urmă, însă l-am invidiat pe cel mort pentru că a scăpat din lumea aceasta şi probabil e într-un loc mult mai bun.

dihotomia lucrurilor

Întorcându-mă de la supermarket, mai multe gânduri mi-au dat de lucru. Nici nu mai ştiu cauza acestui şuvoi de gânduri, dar am început să mă întreb care numar e mai important- 1 sau 2? La început, am zis că numărul 1 ar fi mai important, dar apoi mi-am dat seama că poate mă înşel. De exemplu, locul întâi (în orice domeniu) nu poate exista dacă nu urmează după el locul doi- câştigătorul îi datorează enorm învinsului. De asemenea, ce ar fi profesorul fără elev? Sau invers? Ar mai exista aceste noţiuni? Te-ai putea îndrăgosti de tine însuţi? (da, Narcis e excepţia care confirmă regula). Vânătorul ce-ar face dacă n-ar fi ideea de vânat? Omul ar putea ajunge la o cunoaştere realistă a lucururilor numai printr-un monolog continuu? Există mamă fară fii? De ce avem doi ochi, două sfârcuri, de ce avem de ales între a face bine şi a face rău? Sigur, există eroii, autodidacţii, pustnicii care ne dau impresia că au reuşit prin propriile forţe. Este doar o părere, o minciună, nimeni nu reuşeşte prin el însuşi, oricât s-ar chinui! Chiar dacă nu este ţipenie de om lângă tine, cineva de acolo de sus te îndrumă.