viaţa sălbatică în Cheile Râmeţului

lorena nu părăseşte scena

Ştiaţi că literatura română are muzeu? E chiar pe Dacia, în buricul Bucureştilor. Şi acest muzeu nu se vrea mort, vin din când în când nişte oameni de-ai literelor pe acolo şi citesc literatură (logic, nu? vii la muzeul literaturii să citeşti literatură, că doar n-o să te apuci să ţii vreun curs de olărit pe acolo!). Bine, după spusele unui critic, nu toată lumea care vine acolo citeşte literatură. În cel mai bun caz o pseudoliteratură, sau mai bine spus nişte cuvinte înşirate pe hârtie doar pentru satisfacerea amorului propriu. Unii scriitori şi poeţi scriu bine, alţii scriu mai prost, fiecare în funcţie de talentul cu care a fost dăruit (mie îmi place să le zic ăstora talentaţi "ghiftuiţi"). Ca să nu o mai ard aiurea la modul general, să spunem că este vorba de Lorena Lupu, invitată aseară să citească câteva fragmente din ultima ei carte, Hyde Park. Ironia sorţii fae ca acest Hyde Park să fie în realitate un parc in bătrâna Londră unde se adună lumea să discute şi altceva în afară de vreme. Este un fel de paradis al oratorilor. Un loc unde nu te cenzurezi şi nu eşti cenzurat. Înrerupt probabil eşti, dar de cineva care are ceva mai bun de spus decât tine, nu eşti întrerupt de dragul întreruperii. Le cunoaşteţi pe cele două babe care o ard prin zona centrală, cu pancarte de gât, strigând în gura mare că au fost iradiate? Ele s-ar simţi foarte bine în Hyde Park, ar putea spune orice şi oamenii nu le-ar mai privi ca pe nişte dezechilibrate mintal.

Revenind la Lorena, ea citeşte nişte texte (unii au spus că nu ar fi poezie, alţii că nici măcar literatură nu se poate numi) în care ne prezintă câteva personaje care animă acest parc virtual al ei, spectatorii din sală sunt foarte atenţi, unii sunt chiar cuceriţi (fie de text în sine, fie de talentul actoricesc al ei) când se aude vocea amfitrioanei: "mă scuzaţi, dar aţi depăşit timpul acordat bla bla bla". Din sală se aud voci pro şi contra, Lorena chiar dacă este apoi invitată (cu jumătate de gură) nu mai poate citi. E momentul în care eu aş fi ieşit din sală. Şi ei i-a trecut gândul ăsta prin cap, mi-a spus apoi că nu ar fi fost corect faţă de cei care au ascultat-o totuşi şi au venit pentru ea sau au fost cuceriţi pe parcurs. Unul din criticii prezenţi (nu m-am obosit să-i reţin numele) a şters cu ea pe jos apoi, ridicându-se cu pretenţia ca noi, spectatorii să nu mai adresăm întrebări directe invitaţilor (Lorenei şi lui Daniel D. Marin, un alt poet invitat), ci să încercăm să facem abstracţie de ei, iar ei să nu răspundă comentariilor, să inghită în sec când cineva îi critică. Păi de ce nu ai împărţit, stimabile, nişte intrucţiuni, nişte reguli pentru cei din sală, ca să ştim şi noi cum să ne comportăm în templul literaturii? Toată chestia asta mi s-a părut genială, nu pe moment din păcate, mai apoi când am reflectat puţin la ea. Adică tu vii şi citeşti dintr-o carte în care este vorba despre frumuseţea dialogului, a liberei exprimări şi vine gazda şi-ti zice "gata, nu mai citi" şi altul zice: "fară dialog, doar monolog vă rog!". Nu ştiu dacă cei cin sală au reţinut câteva versuri, dar cred că în ele e condensată toată seara trecută:

Prima cuvântare a fetei-pisică

- Eu aş vrea să...
(Dar e atât de clar că pe aştia nu-i interesează ce vreau eu. Sunt urâţi, limitaţi şi reci.)
- Eu mă hrănesc cu poveşti, cu soare şi cu dragoste.
(Şi simţi şuvoiul de vorbe, apăsându-i buzele, ca un sărut din interior, dar...
Dar, precum spuneam... e atât de clar că pe ăştia nu-i interesează ce vreau eu. Sunt urâţi, limitaţi şi reci).

Versurile asta trebuiau citite la sfârşit, pe mine cel puţin m-ai fi ridicat în picioare. Până la urmă, cum spuneam şi aseară, poate oraşul ăsta sudist e de vină...

ireal

ireal,
originally uploaded by d_3fect.

Bine aţi venit în tărâmul în care orice este posibil. Este atât de aproape de noi, trebuie doar să găsim puţin timp pentru a-l explora, puţin curaj pentru a parăsi căminul nostru şi a păşi în necunoscut şi un ochi limpede care să vadă cât mai multe lucruri demne de povestit apoi.

cum acorda psihiatrii primul ajutor

Un psihiatru se intorcea de la cabinetul lui si mergea spre casa. La un moment dat, vede un om intins pe jos intr-o balta de sange, urland din toti rarunchii. Cum toti cei aflati in jurul lui strigau dupa un medic, psihiatrul nostru se apropie de cel ranit si il intreaba: "Vrei sa discutam despre asta?" :D

p.o.s. t-romantism

Azi mi-am developat sufletul,
Nu credeam să găsesc în el
Doar ploi şi zăpezi murdare
Şi nici măcar o rază de soare

"Îl vrei în format 9x13 printat
Sau pe CD?" m-a întrebat
Fără să mă salute un bărbat
I-am spus că vreau doar amintiri
În care apar fete cu pistrui
Şi cu albastru în priviri.

"Nu ai aşa ceva!" îmi zise apăsat
Şi-mi aruncă sufletul developat
Bineînţeles că am plecat fără să plătesc
Acum mă tot întreb de unde iau un alt trecut
Ştie cineva? Hai, mă cam grăbesc!

Da, ştiu, am o inimă crudă
Mult mai crudă decât o pară
Uitată de demiurg o veşnicie
Într-o întârziată primăvară.

note de călătorie- creasta baiului

base camp pe creasta Baiului,
originally uploaded by d_3fect.

Plecat-am sâmbătă dimineţa din Bucureşti, cu destinaţia halta Posada (după Comarnic)- cu trenul personal bineînţeles(6.13 Bucureşti Nord). După cum bine se ştie, se lucrează la schimbarea căii ferate pe tronsonul respectiv, aşa că trenurile au o întârziere considerabilă, în jur de 30'-60'. CFR ştie de acest lucru, dar nu informează călătorii.

Pe la 10 am coborât în Posada şi ne-am alăturat unui grup de munţomani care veniseră tot din Bucureşti. Lidera lor era o doamnă căreia nu i-ai fi dat mai mult de 45 de ani. Am aflat cu mirare apoi că are 62 de ani. A fost cu folos această întâlnire, deoarece noi nu prea ştiam cum să atacăm Creasta Baiului din punctul în care ne aflam. Cum oamenii aceştia ştiau aproape fiecare cm2 din zonă (deşi nu erau din partea locului), ne-au îndrumat paşii pe cărări văzute de noi doar pe google earth. Ei însă se întorceau în aceeaşi zi acasă, aşa că mai departe ne-am continuat singuri drumul spre creastă. Mi-am exersat talentele de fotograf amator pe câteva flori, printre care spânz şi brânduşă. Despre spânz am aflat că e toxică (provoacă tulburări cardiace), însă am înţeles că dacii o foloseau ca plantă medicinală.

Ne-am întâlnit apoi cu primele petice de zăpadă, care se înteţeau pe măsură ce urcam. Drumul nu a fost uşor pentru toţi, unii acuzând dureri de genunchi, accidente mai vechi etc. În orice caz, ne-a apărat Domnul de evenimente neplăcute, ca în Piatra Craiului pe 15 februarie, când a trebuit să-l cărăm pe A. care-şi fracturase piciorul. Pe la 5 p.m. ne-am instalat base campul (!) într-o vale pentru a fi protejaţi de vântul de pe culme. Pentru un cort s-a săpat o groapă de aproape 1,2 m (asta era grosimea stratului de zăpadă acolo), pentru celălalt n-am mai săpat nimic pentru că eram obosiţi. Ema, singura fată a expediţiei, a venit cu o idee super, să punem crengi de brad sub cort, pentru o mai bună izolare termică, aşa că am pornit spre cei mai apropiaţi brazi. A fost o coborâre destul de riscantă, în anumite locuri zăpada era crăpată, avertizându-ne asupra riscului de avalanşă. După ce ne-am întors, am mâncat câte ceva şi ne-am aşezat la poveşti. Am încercat să-l convingem pe Lămâie să ne spună măcar o poveste scary despre Pădurea Baciu, însă n-am reuşit. Ne-am gândit apoi cum ar fi să treacă cineva pe acolo, dar cineva care să nu aibă treabă cu muntele. Să spunem cineva îmbrăcat la costum şi încălţat în tenişi. După ce am râs copios, am ajuns la concluzia că respectivul n-ar putea fi decât dracu' în persoană.

A doua zi am urcat un vârf de 1920m (vf. Baiu Mare credem noi), dar e foarte posibil să fi fost vf. Neamţu (1923m). Am coborât apoi pe drum nemarcat până am ajuns în valea Zamorei, urmărind apoi cursul apei. Apa de izvor băută acolo ne-a dat noi forţe pentru a ne îndrepta spre gară. Zamora ne-a scos în Poiana Ţapului, de unde ne-am îndreptat apoi spre Buşteni pentru a lua trenul spre casă.

P.S. Cum aţi "petrecut" Ora Pământului? Noi am stins lumina în cort! :D

cuvintele nerostite

Cuvntele nerostite dor, sunt ca nişte aşchii înfipte sub dura mater care infectează totul în jur dacă nu sunt scoase rapid. Dar te infecteză doar pe tine. Cel care ţine totul în el până la urmă ar trebui să fie lăudat sau nu? Atunci când vorbeşti, îi răneşti pe cei de lângă tine, vrând-nevrând. Atunci când alegi să pastrezi totul în interior, atunci când alegi să fii aproape mut, dacă eşti o persoană instabilă psihic, acest lucru poate avea consecinţe urâte pentru tine. Dacă te crezi în stare să nu reproşezi nimănui nimic, să fii stabil în mijlocul furtunii, fă-o! Dacă vezi că acest lucru devine prea greu, găseşte-ţi un confident, un prieten apropiat, un duhovnic sau un psiholog! Omul prin cuvânt poate ucide, dar poate şi vindeca!

ghicitoare

Doi ochi albaştri, apoşi. O mână violacee, prin care se vad tendoanele ca nişte tenii lemnoase, strânge cu putere un colţ de cearşaf. Cealaltă mână e plină de sânge, patul de asemenea, numai pereţii au fost iertaţi. Se aude vocea ei, incetişor dar ferm: "încă puţin, încă puţin, încă puţin!"

Aveţi o săptămână ca să ghiciţi ce s-a întâmplat!
P.S. Aşa se întâmplă dacă n-o legi bine de pat! ;)